Cea mai frecventa afectiune a dintilor nostri este caria dentara. Intr-o prima faza, caria dentara se prezinta sub forma unei demineralizari a smaltului, mai greu de detectat vizual. Pentru a intelege mai bine afectiunile dentare, trebuie insusita notiunea complexa a patologiei dentare.

Dintii nostri sunt tesuturi vii, au in interior vase de sange si nervi, organizate in pulpa dentara, care are propriul ei lacas: camera pulpara.

Anatomia dintelui include coroana dentara, vizibila in cavitatea bucala, care are la exterior smalt si, sub acesta, dentina si radacina. Aceasta are la exterior cementul sub care se afla dentina. Leziunile smaltului pot fi carioase sau necarioase.

Pe masura ce progreseaza caria, dintele respectiv va capata sensibilitate la rece si la dulce. Este un prim indiciu pentru a va duce la medicul dentist.

Tratamentul cariei simple consta in indepartarea tesutului cariat (smalt, dentina) prin slefuire cu freza, apoi umplerea cu un material. Aceasta va constitui obturatia (plomba). Materialul este un compozit fotopolimerizabil, adica se intareste sub actiunea unei lumini violete speciale, produsa la lampi specifice stomatologiei.

In cazul in care caria este profunda apropiindu-se de camera pulpara vor aparea urmatoarele probleme: poate aparea sensibilitatea si nervul va trebui bine izolat. Cariile profunde se trateaza strict sub anestezie locala realizata de medicul stomatolog. Izolarea nervului de variatiile termice (rece, fierbinte) si chimice se face prin plasare unui material izolator (baza) intre cel mai profund strat expus si obturatia de compozit. Materialul frecvent folosit este un glassionomer (ciment ionomer de sticla) cu sau fara coafaj. Coafajul are ca scop tot izolarea nervului si consta in aplicarea unei paste pe baza de calciu.